Povestea te învață…

Omida care te mănîncă pe dinăuntru

Am văzut de cîteva ori omizi invelite, aproape în întregime, într-o gogoașă de mătase albă.

Cînd eram mai tînăr și știam, bineînțeles totul, eram sigur că acești coconi albi erau ouă sau omizi mici cărate în stilul African de ,,mamele” lor. Iar dacă cineva m-ar fi întrebat cum au ajuns ,,oule” acolo, sunt sigur că aș fi inventat o explicație cu gîndirea mea superficială pentru a raspunde persoanei ce ar fi pus sub semnul îndoielii presupunerea mea.

Dar de atunci am mai învățat cîte ceva. Acele gogoși asemănătoare unor coconi cărați de mama sau tata omidă nu au nimic de-a face cu reproducerea lor. Omizele nu se împerechează. Și nici nu devin adulte. Orice omidă pe care am vazut-o cărînd ceva era pe moarte. O mare parte din țesutul intern fusese deja consumat de către locatarii tăcuți ai coconilor de mătase.

Ce s-a întîmplat cu prietena mea, omida, în trecut? A primit o ,,injecție hipodermică” de la o viespe femelă. Injecția nu are rolul de a vindeca omida de vreo anumită suferință.

Dimpotrivă, este o condamnare la moarte. Acul hipodermic  conține de fapt ovulul femelei.

Aceasta are nevoie de un loc în care să-și depoziteze ouale. La fel ca majoritatea insectelor, viespea nu are nicio intenție să se stabilească  undeva și să-și îngrijească micuții. Așa că se orientează după un loc în care ar putea fi găzduiți și hrăniți. Și îl găsețte în omidă. Înțepînd pielia omizii, poate să depună zeci de ouă în corpul ei. Omida poate să protesteze, dar în zădar. Răul însă de-abia acum urmează. Atunci cînd ouăle viespii se transformă în larve în interiorul corpului omizii, ele se află în interiorul resursei de hrană. Încep să manînce din țesutul viu al omizii, hrănindu-se chiar și cu sînge și celule. Poate că pare înspăimîntător, dar acesta e ciclul normal al vieții. Așa cum spunea un vechi avertisment al unei companii de tutun: ,,Natura brută e rareori blîndă”

Supraviețuirea celui mai puternic, legia junglei functionează și în lumea insectelor. Cînd larvele viespii ajung la maturitate, ies din trupul omizii, încep să-și țeasă coconii, adaugă inca o umilință omizii prin faptul că se plimbă liber și în afară corpului ei. Nu e suficient că o mănîncă de vie pe dinăuntru, ci, după ce îi sfredelesc trupul și ies afară pentru a țese în cîteva minute gogoașa de matase, insistă ca ultimul act, cel de rămas-bun să fie un fel de ,,montagne russe” pînă cînd omida se chircește și moare.

Din nefericire, și noi, creștinii, ne lăsăm uneori ,,consumați”de paraziți. Îl lăsăm pe satan să pună în mințile, în inimile și în viețile noastre idei care ne vor consuma încet. Observați că am spus ,,îl lăsăm pe satan’’. Exzistă o diferență importantă între omidă și noi. Omida nu are posibilitatea de a evita să fie mîncată de către larve. Noi însă avem un cuvint de spus. Atunci cînd satan vine la noi cu tot felul de idei ispititoare, nu trebue să-i dam ascultare. Avem dreptul de a refuza sa fim injectați.

De exemplu, atunci cînd tatăl minciunii vine la noi, sugerîndu-ne că ar trebui să ne imformăm cu privire la răul din jurul nostru, că a ști ce însiamnă pornografia e un motiv foarte bun pentru asta, nu trebuie să-i ascultam minciunile. Dacă facem așa, vom ajunge să fim infectați și consumați din interior de către diavol. Dacă nu se va hrăni cu noi, ne va face foarte slabi. Nu vom fi niciodata creștinii care am putea fi dacă îl lăsăm pe satan să ne invadeze în felul acesta viețile.

Pofta e o patimă ce crește rapid în noi, sporindu-și mereu dorințele. Muștele numite Syrpbus Americanus depun un singur ou într-o afidă. Larva consumă întregul interior al acesteia, pînă cînd nu mai ramîne decît o coajă goală. La fel se poate întîmpla atunci cînd satan pune în mintea noastră o singură idee, oricît de inofensivă ar părea de la început. După ce ajunge la ,,coacere”, va destruge întreaga noastra experiență.

Este alcoolul un asemenea parazit? Recunoaștem că alcoolizmul poate fi o boală, ca un corp dezechilibrat din punct de vedere chimică are puține șanse de a lupta împotriva ei. Însă nici unul dintre noi nu avem nevoie să fie infectat de acest parazit distrugător.

Atunci cînd satan vine la noi ca un înger de lumină, căutînd să-i înșele pe aleșii lui Dumnezeu, trebuie sa-i poruncim în Numele lui Isus Hristos să plece. Și trebuie să plece. Niciodată oul alcoolismului nu trebuie depozitata în noi.

Odată ce omida este parazitată, soarta ei e pecetluită. Cît de mult ne bucurăm că cei care sunt creștini au alte opțiuni! Nu trebuie să lăsăm depresia, ura, invidia, gelozia sau mîndria să ne roada pe dinnăuntru. Nu trebuie să lăsăm ca acești pui ai lui satan să se plimbe liber pe cheltuiala noastră.

Un creștin care recunoaște  că satan a implantat în viața lui ceva  ce nu este din Dumnezeu poate să fie eliberat. Dar trebuie să-și dorească eliberarea. Pentru omidă, nu mai există speranță, dar pentru noi, da. Insectele nu pot înțelege ce se întîmplă cu ele.Ele nu se pot sustrage devorarii. Noi, creștinii, putem atît să înțelegem, cît să și scăpăm. Trebuie să fim mulțumitori ca paralela dintre parazitarea insectelor și parazitarea creștinilor nu e totală. Îi mulțumim lui Dmnezeu pentru această diferență.

,,Supunețivă dar lui Dumnezeu. Împotrivițivă diavolului, și el va fugi de la voi”(Iacov 4:7)

---

Cei care nu se roagă…

Un om de la țară a fost invitat la un banchet, și la masă a stat printre alți invitați de la oraș. Înainte de a se începe ospățul, nimeni nu s-a rugat pentru masă decît acest om, care și-a împreunat mîinile și a mulțumit în tăcere Tatălui său ceresc. Unul dintre invitați l-a luat în rîs și a zis:”Dragă prietene, acolo la țară toți obișnuiți să vă rugați?” ”NU”, a răspuns omul de la țară, ”nu pot să spun acest lucru”.

”Bine”, a zis omul triumfător, ”atunci poate numai cei bătrîni și înapoiați?”

”Nu pot să spun nici aceasta”, a fost răspunsul. ”Uite, în grajdul meu am o purcea cu șapte purceluși și ei nu se roagă. Dar toți, cu excepția animalelor, aduc mulțumiri lui Dumnezeu pentru mîncare și băutură”.

Din acel moment omul de la oraș a rămas tăcut.

---

Raiul si iadul

Se spune ca, demult, un razboinic s-a intalnit cu un calugar si l-a intrebat:
- Cum poate sa existe rai si iad, cand nu vad nimic din toate astea ? Poate cineva sa-mi arate raiul si iadul ?
- Dar tu, l-a intrebat calugarul, cum te poti numi razboinic, cand nu vad in fata mea decat un caraghios ?
Soldatul maniat a scos imediat sabia, dar, la fel de calm, batranul calugar i-a spus:
- Vezi, asa se deschid portile iadului!
Intelegand lectia data, razboinicul a pus sabia in teaca si s-a inclinat respectuos.
- Vezi, i-a mai spus calugarul, asa se deschid portile raiului!

“Cel ce uita de iad, va ajunge acolo.”

---

Gandul cel bun

Indreptandu-se spre casa, un taran a gasit la marginea drumului, pe camp, un sac plin cu porumb. Uitandu-se el de jur-imprejur, s-a hotarat sa-l ia acasa, fiindca i-ar fi prins tare bine si, oricum, nu-l vedea nimeni. S-a mai uitat o data inainte, inapoi, in dreapta si in stanga si s-a apleacat sa ia sacul.
Dar, deodata, s-a oprit, amintindu-si ca, intr-o singura directie, nu s-a uitat: in sus. Privind cerul, lasa acolo sacul si, zambind, isi continua linistit drumul spre casa, spunandu-si:
- Multumesc, Doamne, ca mi-ai dat gandul cel bun. E drept ca as avea mare nevoie de un sac cu porumb, dar mai mult am nevoie de un cuget curat si linistit. Cu siguranta ca vreun vecin din sat nu a putut duce prea mult deodata si se va intoarce dupa sac. Daca l-as fi luat nu m-ar fi vazut nici un om, dar m-ar fi vazut Dumnezeu.

---

Noe si potopul

 Oamenii de pe pamint erau foarte rai si Dumnezeu a hotarit sa nimiceasca toate fapturile de pe pamint printr-un potop. Noe a capatat mila in fata lui Dumnezeu.

Pamintul era stricat inaintea lui Dumnezeu, pamintul era plin de silnicie. Dumunezeu s-a uitat spre pamint, si iata ca  pamintul era striat; caci orice faptura isi stricase calea pe pamint. Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: “Sfirsitul oricarei fapturi este hotarit inaintea Mea, fiindca au umplut pamintul de silnicie; iata am sa-i nimicesc impreuna cu pamintul.”Lui Noe insa Dumnezeu ia spus ca sa-si faca o corabie pentru ca pamintul va fi nimicit prin potop.

Domnul a zis lui Noe: “Intra in corabie, tu si toata casa ta; caci te-am vazut fara prihana inaintea Mea in neamul acesta de oameni. Ia cu tine cite sapte perechi din toate dobitoacele curate, cite o parte barbateasca si cite o parte femeiasca; o pereche din dobitoacele cari nu sint curate, cite o parte barbateasca si cite o parte femeiasca; si cite sapte perechi de asemeea din pasarile cerului… Caci dupa sapte zile, voi face sa ploaie pe pamint patruzeci de zile si patruzeci de nopti”. Noe a intrat in corabie cu fii sai, cu nevasta sa si cu nevestele fiilor sai, din pricina apelor potopului.

Ploaia a cazut pe pamint patruzeci de zile si patruzeci de nopti. Apele au fost mari pe pamint o suta cincizeci de zile. Dupa ce pamintul s-a uscat de tot, Dumenzeu a zis  lui Noe sa iasa din corabie el si toata familia lui si toate animalele. Cind au iesit ei din corabie Dumnezeu i-a binecuintat si le-a zis: “Iata, Eu fac un legamint cu voi, si cu saminta voastra, care va veni dupa voi… Fac un legamint cu voi ca nicio faptura nu va mai fi nimicita de apele potopului, si nu va mai veni potop ca sa pustiiasca pamintul. Iata semnul legamintului pe care-l fac intre Mine si voi, ;i intre toate vietuitoarele cari sint cu voi, pentru toate neapurile de oameni in veci: curcubeul Meu, pe care l-am asezat in nor.”

---

Felicitare de Craciun

Publicat de Preot Vasile Filat la 24 Decembrie 2009

Un creștin din statul Indiana a vrut să mărturisească Evanghelia prin ce le slujea oamenilor și a făcut o bomboană care se numește Candy Cane ca să scoată în evidență 5 adevăruri despre Domnul Isus:

Albul simbolizează nașterea lui Isus Hristos din fecioara Maria și viața lui fără păcat.
A făcut-o tare, ca să evidențieze faptul că Isus este Piatra din capul unghiului, temelia Bisericii și că Dumnezeu ține cu tărie la împlinirea făgăduințelor Lui față de noi.
Forma de J a fost aleasă ca să simbolizeze numele lui Isus (Jesus în engleză), care înseamnă Salvator.
Dacă întorci bomboana va arăta ca un toiag pentru că Isus este Bunul Păstor care a venit în lume să găsească ce era pierdut și să întoarcă la Dumnezeu pe toți cei rătăciți.
Liniile roșii reprezintă rănile lui Isus prin care am fost vindecați și sângele Lui vărsat pe cruce pentru ca noi să putem primi darul vieții veșnice.
Amintiți-vă azi şi totdeauna despre aceste adevăruri și să vă binecuvânteze Dumnezeu cu toate binecuvântările reprezentate în această bomboană.

---

Povestea Creionului…

Copilul isi privea bunicul scriind o scrisoare. La un moment dat, intreba:
- Scrii o poveste care ni s-a intamplat noua? Sau poate e o poveste despre mine?
Bunicul se opri din scris, zambi si-i spuse nepotului:
- E adevarat, scriu despre tine. Dar mai important decat cuvintele este creionul cu care scriu. Mi-ar placea sa fii ca el, cand vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat, fiindca nu vazuse nimic special la el.
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am vazut in viata mea!
- Totul depinde de felul cum privesti lucrurile. Exista cinci calitati la creion, pe care daca reusim sa le mentinem, vom fi totdeauna un om care traieste in buna pace
cu lumea.
Prima calitate: poti sa faci lucruri mari, dar sa nu uiti niciodata ca exista o Mana care ne conduce pasii. Pe aceasta mana o numim Dumnezeu si El ne conduce totdeauna
conform dorintei Lui.
A doua calitate: din cand in cand trebuie sa ma opresc din scris si sa folosesc ascutitoarea. Asta inseamna un pic de suferinta pentru creion, dar pana la urma va fi mai ascutit. Deci, sa stii sa suporti unele dureri, pentru ca ele te vor face mai bun.
A treia calitate: creionul ne da voie sa folosim guma pentru a sterge ce era gresit. Trebuie sa intelegi ca a corecta un lucru nu inseamna neaparat ceva rau, ceea ce
este neaparat este faptul ca ne mentinem pe drumul drept.
A patra calitate: la creion nu este important lemnul sau forma lui exterioara, ci mina de grafit din interior. Tot asa, ingrijeste-te de ce se intampla inlauntrul
tau.
Si, in sfarsit, a cincea calitate a creionului: lasa totdeauna o urma. Tot asa, sa stii ca tot ce faci in viata va lasa urme, astfel ca trebuie sa incerci sa fii
constient de fiecare fapta a ta.

---

Alegoria broscutelor

 
A fost odata un grup de broscute… care voiau sa se ia la intrecere. Telul lor era sa ajunga in virful unui turn foarte inalt. Se adunasera deja multi spectatori, pentru a urmari cursa si a le incuraja pe broscute.
Cursa urma sa inceapa…Totusi…Dintre spectatori nu credea nici unul ca vreuna din broscute va reusi sa ajunga in virful turnului.
Tot ce se auzea era exclamatii de genul: Oh, ce obositor!!! Nu vor reusi niciodata sa ajunga sus! sau: Nici nu au cum sa reuseasca, turnul este mult prea inalt!
Broscutele incepura se abandoneze…Cu exceptia uneia singure, care se catara vioaie mai departe…Spectatorii continuau sa strige:E mult prea obositor! Nu va putea nimeni sa ajunga sus!
Tot mai multe broscute se resemnau si abandonau… …Doar una singura se catara consecvent mai departe…
Nu voia cu nici un chip sa abandoneze!
In final renuntasera toate, cu exceptia acelei broscute, care cu o imensa ambitie si rezistenta reusi sa ajunga singura in virful turnului!
Dupa aceea, toate celelalte broscute si toti spectatorii au vrut sa afle cum a reusit broscuta sa ajunga totusi in virf, dupa ce toate celelalte se vazusera nevoite sa abandoneze cursa!
Unul din spectatori se duse la broscuta s-o intrebe cum de a reusit sa faca un efort atit de mare si sa ajunga in virful turnului.
Asa se afla ca…
Broscuta invingatoare era SURDA !!!
Morala?
Nu asculta niciodata de oamenii care au prostul obicei de a fi intotdeauna negativi si pesimisti…
fiindca ei iti rapesc cele mai frumoase dorinte si sperante pe care le porti in suflet!
Gindeste-te mereu la puterea cuvintelor, caci tot ceea ce auzi, citesti sau vorbesti te influenteaza in ceea ce faci! Deci: Fii MEREU OPTIMIST! Si mai ales
Fii pur si simplu SURD cind cineva iti spune
ca nu-ti poti realiza visurile
Gindeste-te:
Poti reusi in viata daca vrei cu adevarat!

---

Povestea celor trei purceluși

 

Au fost odata ca niciodata trei purcelusi care traiau impreuna cu parintii lor. Desi erau inca purcelusi, ei crescusera indeajuns ca sa porneasca in lume sa-si gaseasca norocul.
Au plecat ei de acasa si au mers ce au mers pina ce primul purcelus s-a simtit tare obosit. Tocmai atunci a trecut pe linga ei un om cu o caruta plina de fin, iar primul purcelus le-a zis fratilor sai: “Eu ma opresc aici. Finul este usor si moale ca sa-mi fac o casuta cum imi place.” Si ceilalti doi frati l-au imbratisat si au plecat iar la drum. La un moment dat al dolea purcelus s-a simtit obosit si vazind trecind pe linga el un om cu caruta plina de lemne, i-a spus fratelui lui: “Lemnul acesta este numai bun pentru casuta mea asa ca ma opresc aici.” Cel de al treilea purcelus si-a continuat drumul pina a ajuns la un pietrar, care facea piatra de construit. Purcelusul s-a gindit ca piatra este cea mai potrivita ca sa-si faca o casuta rezistenta asa cum era si el.
Noaptea, in timp ce primul purcelus s-a asezat comfortabil in patul lui de fin, a auzit un zgomot afara. S-a uitat prin peretii de paie ai casutei si a inceput sa tremure de frica, caci afara era un lup mare si flamind. Lupul a inceput sa-l roage pe purcelus sa-i deschida usa, dar la refuzul purcelusului a tras aer puternic in piept si a suflat peste casuta. Finul a zburat in toate partile, iar purcelusul, profitind de neatentia lupului a luat-o la fuga spre casa celui de al doilea purcelus.
A doua seara, in timp ce cei doi frati se aflau la masa, au auzit zgomot afara. S-au uitat prin fereastra casutei de lemn si s-au ingrozit cind au vazut pe lupul cel mare si flamind. Lupul a inceput sa-i roage sa deschida usa, dar la refuzul purcelusilor a tras aer puternic in piept si a suflat peste casuta. Casuta de lemn a ramas aproape neclintita. Dar cind lupul a incercat si a doua oara sa sufle peste casuta, lemnele au zburat in toate partile, iar cei doi purcelusi au profitat de neatentia lupului si au luat-o la fuga spre casa celui de al treilea purcelus.
Seara urmatoare, cei trei frati isi incalzeau picioarele la focul din soba. Au auzit un zgomot afara si s-au ingrozit de frica cind l-au vazut pe lupul cel mare si mai flamind ca niciodata. Lupul a inceput sa-i roage sa deschida usa, dar la refuzul purcelusilor a tras aer puternic in piept si a suflat peste casuta. Dar casuta nu s-a darimat. Lupul a incercat si a doua, si a treia oara, dar tot degeaba, casuta a continuat sa ramina neclintita. Enervat peste masura si epuizat de atita suflat, lupul s-a catarat pe acoperisul casei si si-a dat drumul in casuta pe cos. Intre timp insa, purcelusii vazind ca nu au nici o scapare, au pus pe foc un ceaun mare, plin cu apa.
Cind lupul s-a catarat pe cos, apa era fierbinte, cind a inceput sa coboare de-a lungul cosului apa clocotea, iar cind a ajuns jos, a aterizat direct in ceaunul cu apa fiarta. Lupul, urlind de durere, a luat-o la fuga prin casuta si apoi a tisnit prin perete direct spre padure, de unde nu s-a mai intors niciodata.
Purcelusii, stiindu-se in siguranta de acum incolo, au construit o alta casa mai mare, cu peretii din piatra, cu masa si dulapul din lemn si cu paturi din fin moale. Era cea mai buna casa din lume si ei au trait in ea fericiti pentru totdeauna.

---

Cine nu lucrează, nici să nu mănînce

 

Într-o buna zi, in timp ce scurma pamintul cu ciocul Gainusa Rosie gasi un bob de griu.
“Acest bob de griu trebuie plantat”, zise ea. “Cine va planta bobul asta de griu?”
“Eu nu”, zise Rata.
“Eu nu”, zise Pisica.
“Eu nu”, zise Ciinele.
“Atunci il voi planta eu”, zise Gainusa Rosie. Si asta facu.

In curind griul crescu inalt si galben.
“Griul este copt”, zise Gainusa Rosie. “Cine va secera griul asta?”
“Eu nu”, zise Rata.
“Eu nu”, zise Pisica.
“Eu nu”, zise Ciinele.
“Atunci il voi secera eu”, zise Gainusa Rosie. Si asta facu.

Cind griul fu secerat, Gainusa Rosie intreba: “Cine va treiera griul asta?”
“Eu nu”, zise Rata.
“Eu nu”, zise Pisica.
“Eu nu”, zise Ciinele.
“Atunci il voi treiera eu”, zise Gainusa Rosie. Si asta facu.

Cind griul fu treierat, Gainusa Rosie intreba: “Cine va duce griul asta la moara?”
“Eu nu”, zise Rata.
“Eu nu”, zise Pisica.
“Eu nu”, zise Ciinele.
“Atunci eu”, zise Gainusa Rosie. Si asta facu.

Ea duse griul la moara si-l macina si facu faina. Apoi ea intreba: “Cine va framinta si coace piine?”
“Eu nu”, zise Rata.
“Eu nu”, zise Pisica.
“Eu nu”, zise Ciinele.
“Atunci eu”, zise Gainusa Rosie. Si asta facu.

Ea framinta si coapse piine. Apoi intreba: “Cine va minca aceasta piine?”
“Ooo, eu o voi minca”, zise Rata.
“Si eu”, zise Pisica.
“Si eu”, zise Ciinele.
“NU, NU!” zise Gainusa Rosie. “Eu voi face asta”. Si asta facu.

---

Lecţie de la maimuţe

Ati pomenit vreodata divortul printre noi?
Copii lasati pe drumuri, sau imnuri de razboi?
Cine-a vazut in hoarde, la noi, bolnavi mintali?
Drogati, lacomi de carnuri sau homosexuali?
Escroci, banditi, golani, sau vreo tutungerie?
In neamul nostru nobil nu vezi asa prostie!

Nici teroristi, nici droguri, nici luptele de clasa,
Familii dezmembrate, copii fugiti de-acasa…
Cat am umblat eu jungla, scuzati, n-am observat
In obstea noastra, cocotier privat,
Nici garduri si nici paznici, nici pui murind de foame,
Sau omorati in taina de-asa zisele lor mame.

Nu veti vedea vreodata, cat soarele si luna,
O minte de maimuta, dospind in ea minciuna.
Chiar de as fi silita de vreun laborator,
N-as deveni “port bata” si nici informator.

Si, iata inca una, din lumea lor de jos:
La noi nu se intampla razboi religios,
Nici fine inchizitii si nici legati in lanturi,
Nici chefuri dupa care sa ne culcam prin santuri,
Nici Ordin mondial, nici nationalism,
Si nici vreo indoiala, ce duce-n ateism!

E-adevarat ca omul s-a coborat cu noi…
Dar, sa fim rezonabili: n-a coborat din noi!

---